Laura Ramoso ne spune: Trebuie să ne calmăm

De la sketche virale la scenă de stand‑up?

E amuzant, e captivant, dar aceste lovituri virale rapide ar putea să afecteze corpul de lucru pe care îl construiește.

Al cincilea ei spectacol, Calm Down, nu este doar o aluzie la una dintre frazele ei celebre sau o scuză pentru ce vrea cel mai mult în acest ciclu de știri epuizant.

Este culminarea unei arte care amestecă sketche, stand-up, lucrul cu publicul și, da, improvisarea.

După ce a construit o comunitate devotată în Europa, Canada și Australia, Ramoso aduce Calm Down în Los Angeles pe 17 octombrie, încheind turneul ei cel mai mare în SUA până acum. „Sper să vă calmați după spectacol”, spune, râzând.

O copilărie globală, o voce comică!

Dar titlul și spectacolul sunt și despre locul în care se află acum. Ea are nevoie să se calmeze. Toți avem nevoie.

Acesta este mantra pe care l-a adoptat anul acesta. Nu funcționează, dar se simte bine să-l spună adîna.

Ramoso se conectează prin Zoom, puțin răcoasă, de la ce pare a fi un Airbnb cu atmosferă de poveste de fantomă într-un oraș de aur pe care nu l-a auzit niciodată. Insiste că experiența este plăcută, și CV-ul ei sugerează că nu e străna de aventuri. Înainte să se dedice integral comediei, a lucrat ca umanitar. Născută în Italia și acum bazată în Canada, a petrecut copilăria în Cameroon, China și Vietnam, unde mama ei a lucrat pentru OMS.

Nu a confruntat Ebola în persoană, dar a văzut suficientă haos. În Baku, Azerbaidjan, drumul spre școală a coincis o dată cu decaprarea unei măgări de către un găinar la exact 7:40 dimineața, fiecare zi. „Cred că am învățat o lecție”, spune.

Interacțiunea cu publicul și arta includerii?

Viața este instabilă.

Capul tău poate să fie tăiat la 7:40 dimineața.

Aceste povesti i-au făcut disconfort, admită, dar au și modelat ei.

Calm Down este cel mai personal lucru al ei până acum, dar este îmbrăcat în același umor surreal care definește persona ei online. Linia dintre ea și publicul, dintre personajele ei și sketchele, nu a fost niciodată mai clară. I-o iubește, spune, dar a înțeles acest lucru doar anul acesta.

„Am fost teamă”, amintește. „Participarea publicului în spectacole — ca artistă și ca consumator de artă, crezi că ar trebui să existe o limita de timp atunci când asta este pe masă?” Crede că implicarea publicului are o reputație rea din cauza disasterelor trecute, dar încearcă să creeze un spațiu unde oamenii pot spune „nu” fără presiune.

Echilibrul dintre personaje și lucrul cu publicul?

Majoritatea timpului, nu o fac.

„Ce am descoperit este că în 99% din cazuri, oamenii sunt deschisi la orice ar putea să se întâmple”, spune.

„Devine interesant când publicul zice: ‘Bine, suntem toți în acest lucru împreună’.” Momentele preferate ale ei nu pot fi recreate — există doar pentru acel public specific.

Cum atunci când cineva a strigat: „O mie de Dumnezeu, am vazut spectacolul cu Jake, tipul din tricou roz!” Glumele care au urmat i-au făcut să se simtă unică vazută.

Presiunea așteptărilor?

Dar ce se întâmplă când oamenii sunt prea entuziaști să participe? Energia poate schimba repede. A învățat să citească camera, să selecteze participanții în funcție de cum stau și de cum se implică în spectacol. Majoritatea înțeleg că personajele pe care le cunosc online sunt doar un instrument din arsenał ei. În tot case, întotdeauna este cineva în public care strigă: „Face-ti mamă!”

Recunoaște presiunea de a interpreta personajele ei celebre în fiecare nou proiect. „În ultimele două sezoane și jumătate, oamenii au început să vină de la paginile ei de rețele sociale”, spune.

„Am făcut mereu să le onor pe personaje, dar am vrut și să le includ.” Dar știa că va fi o provocare.

„Cum incorporăm aceste personaje pe care le cunosc oamenii dintr-un context într-unul total diferit?”, întreabă. Nu e doar despre nostalgie — e despre evoluție. Și deși ar dori să aducă din nou aceste personaje de când în când, e focalizată să avanseze, un moment liniștit la a timpule.