O regizoare ucraineană a lăsat copilul acasă pentru a lupta pe front

Ce faci când războiul îți răpește liniștea?

Când tancurile rusești au trecut granița Ucrainei în februarie 2022, Alisa Kovalenko, o cunoscută realizatoare de documentare, s-a confruntat cu o alegere inimaginabilă.

În loc să caute refugiu, a luat o hotărâre care i-a frânt inima: și-a luat rămas-bun de la fiul ei de doar patru ani, Théo, și s-a alăturat forțelor armate ucrainene.

Scena despărțirii, într-o gară aglomerată din vestul țării, a fost una sfâșietoare. Partenerul ei, jurnalistul francez Stéphane Siohan, a plecat spre Franța cu Théo, căutând siguranța familiei. Alisa, însă, a mers în direcția opusă, spre linia frontului.

Această decizie nu a fost luată peste noapte. Cu opt ani mai devreme, în timpul conflictului din Donbas, Alisa documenta ororile războiului când a fost capturată de forțele rusești. A suferit torturi fizice și abuzuri, o experiență traumatică care i-a marcat profund viața. Atunci, și-a promis că, dacă războiul s-ar extinde, va lupta pentru țara ei. Când invazia la scară largă a devenit realitate, a simțit că nu poate sta deoparte.

Nu mai era suficient să filmez.

Cum a reușit o mamă să își lase copilul și să plece la război?

Trebuia să acționez, a mărturisit ea.

Din această ruptură emoțională, din acest sacrificiu sfâșietor, a rezultat documentarul „My Dear Théo”, o lucrare cinematografică profund personală și emoționantă.

Filmul, filmat chiar pe front, este o mărturie a experiențelor ei, o scrisoare deschisă către fiul ei. A fost apreciat la nivel internațional, culminând cu premiul pentru cel mai bun film est-european la Astra Film Festival din România, anul trecut.

Documentarul oscilează între jurnalul de război, confesiune intimă și un fel de testament vizual, o dedicație pentru un băiat care risca să crească fără mama lui. Alisa s-a filmat în mijlocul haosului, încercând să mențină o legătură cu Théo, bântuită de întrebarea ce amintiri va păstra fiul ei despre ea, în cazul în care nu s-ar mai întoarce.

Filmul nu este doar despre război, ci și despre maternitate, sacrificiu și speranță.

Cum își lasă o mamă copilul în vremuri de război?

După patru luni petrecute în zonele de luptă, Alisa s-a întors în Kiev.

În curând, Théo și Stéphane au revenit și ei din Franța. Familia a ales să rămână în Ucraina, în ciuda pericolelor. Viața lor de zi cu zi în capitală este marcată de realitatea constantă a războiului.

Alisa descrie nopți petrecute în baie, copilul adăpostindu-se în cadă, sau atacuri cu drone care amintesc de scene din filme science-fiction. Dar, în ciuda fricii, familia încearcă să trăiască o viață normală.

Alisa este ferm convinsă de importanța discutării deschise despre război cu copiii, adaptând explicațiile la nivelul lor de înțelegere.

În același timp, ea găsește speranță și energie în iubirea și bunătatea oamenilor, chiar și în cele mai întunecate momente. Chiar și pe câmpul de luptă, aceste calități umane pot reprezenta o sursă vitală de putere și pot alimenta visul unui viitor mai bun. Pentru Alisa, lupta pentru Ucraina nu este doar o datorie, ci și o modalitate de a-i oferi fiului ei un viitor sigur și demn.