Cum rescrie tehnologia digitală regulile romanului contemporan

Cum a evoluat literatura în era inovației tehnice?

Relația dintre ficțiune și inovație este una veche, esențială pentru a înțelege cum a evoluat literatura de-a lungul secolelor. Dacă privim proza realistă, observăm că aceasta s-a dezvoltat în tandem cu progresele religioase, bancare, cu apariția motoarelor cu aburi și extinderea centrelor urbane.

Aceste schimbări ne-au alterat profund viziunea asupra lumii și modul în care percepem timpul și spațiul. Conceptul de „flâneur” al lui Baudelaire ilustrează perfect această legătură cu expansiunea metropolitană. Similar, căile ferate transcontinentale au permis salturi narative spațiale și temporale, făcându-le mai ușor de urmărit pentru cititori.

Pe măsură ce fabricile industriale au adus o eficiență care făcea imposibilă înțelegerea proceselor complexe de către individ, scriitorii și-au mutat privirea spre interior. Această schimbare a generat discursul indirect liber, un mecanism stilistic pe care romancierii îl rafinează și astăzi.

Acest context istoric ne conduce inevitabil la prezentul dominat de internet.

Romanul meu, „Blow Yourself Up”, începe în perioada în care smartphone-urile au pătruns în mediul liceal. Narațiunea urmărește ascensiunea platformelor digitale și a influencerilor, încheindu-se chiar înainte de apariția inteligenței artificiale. Includerea mesajelor text, a notificărilor și a comenzilor vocale a venit ca o consecință logică a premisei.

Totuși, rămâne o întrebare fundamentală: care este metoda corectă de a reprezenta instrumentele digitale într-o operă care tratează, în esență, fenomenul internetului?

Scriitorii contemporani au experimentat diverse strategii. Unii construiesc structuri narative exclusiv din artefacte digitale.

Să ne gândim la romanul lui Calvin Kasulke, „Several People Are Typing”, compus în întregime din mesaje pe Slack, sau la nuvela de 8.500 de cuvinte a lui Jennifer Egan, „Black Box”, publicată inițial sub formă de 607 tweet-uri.

Alte opere pur și simplu „sună” a online, folosind paragrafe scurte, percutante, cu mult spațiu alb, care pun în contrast viața cotidiană cu elemente poetice sau absurde.

Patricia Lockwood și Jenny Offill sunt maeștri ai acestei forme de scriere.

Cât de greu este să reprezentăm digitalul în ficțiune?

Totuși, aceste abordări nu s-au potrivit pentru „Blow Yourself Up”. Deși mediul digital este omniprezent, povestea se desfășoară prin proză tradițională, organizată în secvențe.

Autorii care abordează acest subiect se bazează adesea pe tratamente tipografice speciale, bule de dialog sau marcaje temporale pentru a separa vizual textul principal de mesajele digitale.

Am evitat această metodă, deoarece sugerează o separare artificială și rigidă între viața reală și cea de pe ecran.

În discuțiile cu editorul meu, am realizat că teza centrală a cărții este că totul se întâmplă simultan și intens.

Includem meme-uri în conversațiile verbale, iar mesajul unui prieten poartă aceeași greutate ca vorbele rostite față în față. Nu susțin că vizionarea unui tablou pe telefon echivalează cu experiența imersivă dintr-un muzeu, nici că fotografierea unui munte valorează cât amintirea momentului. Sunt, fără echivoc, de partea realității întrupate, o expresie a cărei existență îmi provoacă o oarecare tristețe.

În „Blow Yourself Up”, fragmentele digitale apar cât mai simplu posibil, fără ornamente inutile. Nu vedem conștient bulele din jurul mesajelor; pur și simplu le citim. Încerc să complic granițele dintre digital și real integrând ambele planuri în sfera interioară a personajelor. Aceasta reflectă modul în care simțim internetul astăzi.

Într-o scenă, protagonista mea, Payal, este la o întâlnire cu un bărbat cunoscut printr-o aplicație. Întâlnirea decurge rezonabil, dar brusc primește o notificare: un cont masiv i-a distribuit videoclipul.

Oricine a trăit asta știe că nu urmează o perioadă de calm. Ea încearcă să echilibreze fluxul de like-uri și comentarii în timp ce stă la masă. Există simultan în două lumi, unde digitalul se împletește strâns cu realitatea fizică.

Deoarece partenerul ei rămâne ignorant la ce se întâmplă pe ecran, am putut dramatiza prăpastia dintre ei: în timp ce el semnalează sosirea notei de plată, ea este prinsă în iureșul virtual.